O privire in spatele fatadei UAIC

Mariuca Asavoaie • Admitere

O privire in spatele fatadei UAIC

Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi a fost una dintre cele mai mari universitati din Romania, care a inceput sa decada, la fel ca multe altele. Motivele principale sunt studentii foarte slab pregatiti, dar si profesorii, care nu mai investesc destul de mult timp in orele de curs sau de seminarii.

Prima problema a fost admiterea studentilor cu ajutorul unui dosar, care a permis multora dintre acestia sa intre la specializari pentru care nu au nicio pregatire sau tragere de inima. Astfel, s-a ajuns ca studenti de la Informatica sa ajunga la facultate si sa nu stie cum sa deschida un calculator sau de la Psihologie, care sa nu fi auzit de numele Freud. Exista, desigur, si acele exemple care confirma regula, dar sunt foarte putine, in comparatie cu ce ar trebui sa se intample. Acestia din urma sunt atat de pasionati, incat nu mai conteaza colegii sau profesorii, ci doar diploma luata cu nota mare, pentru a putea profesa in domeniu.

Aici apare o mare problema, si anume cea a trisorilor din facultati. Se intampla foarte des ca studentii sa copieze la examene si sa ia note mari, pe cand cei pentru care chiar conteaza facultatea iau note mici doar din cauza ca au invatat si ca incearca sa ia un examen pe cont propriu. O mare vina o au si profesorii, mai ales cei de la sectiile umane, care cer studentilor sa recite o intreaga carte, fara a o mai trece prin propriul filtru. In acest moment, cei care invata cu adevarat sunt defavorizati fata de cei care copiaza, deoarece laurii se duc in directia gresita.

In acelasi ton, cei care incearca sa isi spuna o parere proprie sunt, adesea, blamati, deoarece acel lucru nu este "ca la carte". Un plus se duce spre doctoranzi si spre unii asistenti universitari, care au trecut prin aceleasi situatii si care incearca sa ii incurajeze pe cei ce incearca sa exprime o anumita idee, dupa ce au trecut-o prin propriul filtru de gandire.

Este posibil ca esecul de care se lovesc studentii dupa ce ies de pe bancile facultatii sa nu fie legat doar de profesorii universitari, care ar fi trebuit sa ii trateze ca pe niste ucenici, ci din intreaga gandire si viziune pe care o are intreg sistemul universitar, pornind de la proiectantii cladirilor pana la decani. Daca nu ar fi o problema generala, de ce s-ar construi o toaleta pentru persoanele cu dizabilitati loco-motorii la primul etaj, din moment ce nu exista alt mod de a ajunge la aceasta, decat pe scari?