Peste 2500 de joburi la Angajatori de TOP Timișoara, pe 21-22 octombrie

Andrei Ceauru • Carieră

Peste 2500 de joburi la Angajatori de TOP Timișoara, pe 21-22 octombrie

Angajatori de TOP Timișoara va avea loc în această toamnă, pe 21-22 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul reuneşte 70 de companii şi peste 2500 de joburi. Ediţia aceasta se remarcă printr-o diversitate a oportunităţilor de carieră. Cele 2500 de oportunităţi de carieră deschise de companii sunt atât poziții adresate profesioniştilor - 15% dintre joburi sunt pentru candidaţii cu peste 3 ani experienţă, 29% sunt poziţii middle-level pentru persoane cu 1-3 ani experienţă, în timp ce 40% sunt joburi pentru candidaţii entry-level, iar 16% sunt poziţii în cadrul programelor de internship. În plus, ediţia aceasta, companiile au şi oportunităţi de carieră part-time. Din statisticile noastre, 32% dintre angajatori vor avea astfel de poziţii deschise. Câteva exemple de oportunităţi de carieră deschise în cadrul evenimentului Angajatori de TOP sunt: Technical Engineer, Senior .NET Developer, Jr. Specialist Achiziții, Sef Departament Vânzări, Health and Safety Specialist (Tires division), Accountant, Customer Care Retention, Cloud Security Architect.

Cum poţi aplica la joburile deschise în cadrul târgului de joburi Angajatori de TOP? Pentru a aplica la poziţiile deschise, le recomandăm vizitatorilor să se înscrie la eveniment folosind butonul de înscriere accesibil la sectiunea dedicată evenimentului, pe www.hipo.ro Pentru prezența în cele doua zile Angajatori de TOP trebuie să își descarce CV-ul Barcode pe care îl pot accesa din contul lor pe www.hipo.ro

Candidații care își evaluează realist punctele forte și pe cele slabe au cele mai mari șanse de angajare

81% dintre respondenții companiilor prezente la Angajatori de TOP Timișoara au afirmat că persoanele care îşi evaluează realist punctele forte şi pe cele slabe sunt candidaţii care au şansele cele mai mari să fie recrutate. Onestitatea candidaţilor în cadrul interviurilor (78%), faptul că adresează întrebări în timpul interviului (54%) și că inspiră o atitudine pozitivă (35%) alături de faptul că este punctual la interviu (11%) sunt alte câteva aspecte care contribuie la decizia de angajare.

28 de workshopuri şi conferinţe. Peste 30 de manageri şi specialişti vor împărtăşi din cunoştinţele lor

Toamna aceasta am pregătit peste 14 SkillShop-uri utile pentru dezvoltarea personală şi profesională a vizitatorilor, din domenii precum: inginerie, economic, BPO, logistică, retail sau vânzări. Printre companiile care vor susţine aceste sesiuni enumerăm: DB Schenker, Valeo Lighting Injection, Cola-Cola HBC România, Hella, Accenture, HELPLINE şi lista poate continua. Alături de SkillShop-uri, 12 TechLab-uri şi 2 Conferinţe vor fi susţinute în cadrul TechTalks, eveniment dedicat pasionaţilor de tehnologie. Participarea la workshopuri şi conferinţe este gratuită, iar cei interesaţi pot afla mai multe detalii accesând link-ul următor: http://www.hipo.ro/locuri-de-munca/angajatoridetop/timisoara/conferinte_seminarii

Câteva dintre companiile care au confirmat prezenţa la Angajatori de TOP Timișoara sunt: Accenture, Adecco, AEM, Altran Maroc, ATOSS Software, Azur, BearingPoint Romania, Beespeed, berg COMPUTERS, Bosch Service Solutions, Buw, Coca-Cola HBC Romania, Continental, DRÄXLMAIER Group, Elektrobit Automotive Romania, Flex, Hartl Connect, HELPLINE, Huawei, IBM, Lidl România, McDonald`s România, Microsoft, Nokia, Pepco, Valeo Lighting Injection, Visma Software, Yazaki Component Technology, ZTE Services România.

Ce spun companiile despre prezența lor la Angajatori de TOP?

“berg COMPUTERS îşi face simţită prezenţa şi de această dată la cel mai important eveniment de acest gen din vestul ţării. Avem pregătit un număr considerabil de oportunităţi, majoritatea fiind axate pe programare software, dezvoltare şi arhitectură. Ne dorim să interacţionăm cu candidaţi atât cu experienţă vastă în domeniu cât şi cu tineri programatori la început de drum dornici să se dezvolte. Suntem convinşi că printre participanţii la Angajatori de TOP vom avea ocazia să cunoaştem viitori membri ai echipei berg COMPUTERS” - Valentina Mitroi, HR Recruiter, berg COMPUTERS.

Este al doilea an consecutiv când participăm la Angajatori de TOP şi ne declarăm mulţumiţi de oportunitatea de a ne face cunoscuţi cu această ocazie pe piaţă din Timişoara şi nu numai. Suntem încântaţi de numărul mare de participanţi la eveniment şi de interesul pe care îl arată dezvoltării lor profesionale. În momentul de faţă în cadrul companiei Cmed România avem deschise atât poziţii de entry level, cât şi poziţii de middle şi senior. Cunoaşterea limbii engleze este o cerinţă esenţială pentru toate joburile din cadrul companiei noastre. Suntem în căutare de candidaţi talentaţi interesaţi să contribuie la lansarea pe piaţă de noi medicamente prin implicarea în studiile clinice conduse de Cmed” - Cristina Andreca, HR Manager Europe, Cmed Clinical Research Services.

“Hartl Connect este un angajator dinamic pe piaţă de muncă din Timiş şi nu numai. În organizaţia noastră, viitorii angajaţi vor găsi oportunităţi de dezvoltare în domeniul transporturilor internaţionale, logistică şi administrativ. Suntem dornici să ne creştem echipa cu colegi entuziaşti, interesaţi să se lanseze în carieră sau să treacă la un alt nivel de performanţă în domeniul industriei noastre” - Liliana Candea, HR Manager, Hartl Connect.

Accesul la eveniment este gratuit în baza înscrierii pe www.hipo.ro şi va fi permis vineri, 21 octombrie, în intervalul 10.00-18.00 şi sâmbătă, 22 octombrie, în intervalul 10.00-17.00, la Centrul Regional de Afaceri.