ACL organizeaza SAPPHIRE CUP

Andrei Ceauru • Distracție

ACL organizeaza SAPPHIRE CUP

Jocurile video au evoluat enorm pe parcursul ultimilor ani, transformându-se într-o industrie de multe milioane de dolari. Iar evoluţia lor a avut ca rezultat direct dezvoltarea tot mai multor competiţii şi ulterior urcarea lor la rangul de sport electronic. La nivel mondial, există câteva competiţii arhi-cunoscute ce reunesc la fiecare ediţie cei mai buni gameri ai lumii. Pe lângă acestea, mai există însă o puzderie de competiţii de o anvergură mai mică, extrem de utile gamerilor care vor să se antreneze într-un scenariu real sau să facă primii paşi în cariera de gamer profesionist.

Termenul de sport electronic este folosit în multe locuri din lume pentru a descrie activitatea gamerilor profesionişti, dar că în România noţiunea de abia acum prinde contur. Ca în orice alt domeniu, este necesară o perioadă de acomodare, de schimbare a mentalităţilor, de a înţelege că jocurile pot fi ceva mai mult decât simplu divertisment. Iar pentru asta este necesară o comunicare masivă din partea tuturor celor implicaţi în acest fenomen: producători, dezvoltatori, presă şi organizatori de evenimente. Şi chiar dacă situaţia evoluează lent, este important că ea nu stagnează şi că gamerii profesionişti sunt tot mai des implicaţi în evenimente de mică sau mare anvergură.

Un proaspăt anunţat eveniment de acest gen este SAPPHIRE CUP organizat de ACL, in colaborare cu SAPPHIRE pentru jocul League of Legends.

Cei mai buni jucatori de League of Legends din Romania se vor confrunta pentru a castiga premiile puse in joc. 

Numarul maxim de jucatori acceptati este de 64, asa ca grabeste-te sa-ti ocupi locul in competitie.

Inscrierile pentru SAPPHIRE Cup 1 vs 1 au inceput pe 22 Martie 2014 si se vor incheia pe 3 Aprilie 2014 la ora 17:00. Turneul va incepe pe 3 Aprilie 2014 la ora 20:00.

Sistem de joc :

- Harta : Howling Abyss

- Banuri : 3 banuri scrise in chat din partea fiecaruia.

- Picks : Blind Picks

- Un joc se termina la first blood / 100 cs / un turn daramat.

- Dovada a victoriei: print la indeplinirea unuia dintre cele 3 obiective + upload la pagina meciului.playoff.

- Double elimination.

- Toate meciurile vor fi Bo1 cu exeptia finalei mari si mici care se vor juca Bo3.

Pentru acest turneu nu se percepe taxa de inscriere ! 

Awards:

1st Place Award: Sapphire HD7790 

2nd Place Award: Sphex mouse pad

3rd Place Award: Sphex mouse pad

Inscrie-te  acum la SAPPHIRE CUP: http://acleague.ro/index.php?site=cups&action=details&cupID=24

Va uram succes !