Soft Skills Academy 3

Andrei Ceauru • Oportunități

Soft Skills Academy 3

Ești student în an terminal la o facultate cu profil tehnic? Te gândești ce o să faci după ce o să termini facultatea? Consideri că încă nu ești destul de pregătit pentru ceea ce urmează? Vrei să te dezvolți atât pe plan personal, cât și pe plan profesional?  

Dacă ai răspuns afirmativ la cel puțin două întrebări dintre cele de mai sus, atunci am găsit evenimentul perfect pentru tine. În perioada 09 - 14 martie, EESTEC LC Bucharest organizează Soft Skills Academy 3, eveniment al cărui scop este de a îți dezvolta abilităţile de comunicare, de a problematiza şi de a soluţiona aspecte cu care te poți întâlni pe parcursul construirii unei cariere de succes.

În cadrul acestui eveniment, ai ocazia să participi la o serie de trainguri structurate pe cele trei module: The Art beyond Words, Conquering Your Self-Improvement, Career Visioning and Planning.

The Art beyond Words țintește dezvoltarea abilităților care facilitează comunicarea eficientă cu o echipă, într-un mediu de lucru dinamic. Printre temele abordate se regăsesc: Interpersonal Comunication, Active Listening.

Conquering Your Self-Improvement implică dezvoltarea abilităților personale și interpersonale, precum Stress Management sau Presentation Skills.

Career Visioning and Planning te ajută să îți construiești o viziune asupra a ceea ce vrei să fii și unde, din punct de vedere profesional, și totodată pașii necesari ca să ajungi acolo. Acesta va include subiecte ca:  Decision Making, How to set-up Goals and Objectives, Funky CV.

Trainingurile vor fi susținute de către speakeri din partea companiilor partenere (Ernst &Young, TotalSoft, Raiffeisen Bank, Consulteam, IBM, P&G, Oracle, Dynamic Learning, IDLearning, Aspen Institute) cu care vei avea ocazia să relaționezi și de la care vei învăța cum să îți construiești o carieră de succes.

Aplică până pe 5 martie!

Don't be just another brick in the wall, step out from the crowd!

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre eveniment şi înscriere, ne poți contacta pe Facebook sau pe site:

www.facebook.com/eeStec.Bucuresti

www.eestec.ro/ssa