10 lucruri de verificat inainte de a inchiria un apartament

Anca Patcas • Studenție

10 lucruri de verificat inainte de a inchiria un apartament

La fel ca multi alti studenti, in curand, vei incepe sa-ti cauti un apartament de inchiriat pentru anul universitar 2013-2014. Daca esti in primul an, trebuie sa stii ca exista unele lucruri pe care trebuie sa le verifici neaparat inainte de a inchiria un apartament. Iata care sunt acestea.

1. Aspectul general al apartamentului

Nu da niciun leu in avans inainte de a vedea cu ochii tai apartamentul respectiv. Chiar daca apartamentul ti s-a parut ok in pozele de pe Internet, realitatea poate fi cu totul alta. Trebuie sa stii ca pozele din anunturi sunt la fel ca si pozele de pe Facebook: se adauga cele mai reusite.

2. Factura de curent sau de gaz a precedentului locatar

Daca ai aceasta posibilitate, cere-i precedentului locatar ultimele facturi de electricitate sau de gaz. Este cea mai buna modalitate de a afla daca intretinerea te va ustura sau nu la buzunar iarna.

3. Umezeala din apartament

Valoarea ridicata a umiditatii intr-un apartement poate genera inmultirea agentilor patogeni, ai alergenilor. Un mediu prea umed duce la aparitia mucegaiului si a igrasiei.

4. Tevile

Inainte de a semna un contract de inchiriere, verifica tevile din apartament. Deschide toate robinetele, verifica sa nu existe scurgeri. Daca ai posibilitatea, verifica si prizele din apartament.

5. Caloriferele

Ce poate fi mai neplacut, intr-o seara friguroasa de octombrie, decat sa vrei sa te incalzesti putin si sa constati ca nu functioneaza caloriferele?

6. Zgomotul

Exteriorul apartamentului este la fel de important ca si interiorul acestuia. Zgomotul reprezinta una din principalele surse de conflict dintre vecini. Pentru a verifica acest lucru ii poti intreba pe vecini sau sa te plimbi prin jurul blocului in momente diferite ale zilei.

7. Vecinii

Cu totii speram sa avem vecini super cu care sa putem petrece niste seri placute, in fata unui pahar sau la un gratar. Din pacate, uneori realitatea este cu totul alta.

8. Conexiunea la Internet

Cand esti student, ai nevoie de o conexiune la Internet decenta. In functie de cartierul in care se afla apartamentul calitatea conexiunii poate varia.

9. Transportul in comun

Daca nu ai o masina personala, verifica daca exista statii de tramvai sau de autobuz in apropierea apartamenului pe care doresti sa-l inchiriezi. Cand este frig, nu este prea placut sa circuli pe jos.

10. Magazine, farmacii, posta

Este important ca un apartament sa aiba in apropiere magazine, o farmacie si o posta. Este util sa faci cumparaturile la doi pasi de locuinta sau cand te doare ceva sa cobori rapid sa cumperi medicamentele necesare.